Inceputuri si zone de mijloc

31 Ianuarie 2007
Intotdeauna m-a fascinat inocenta inceputului de relatie. Cand fiecare gest tradeaza, viscerele ti se revolta cand suna telefonul, cand tot ce stii e ca nu stii nimic. Va amintiti, desigur, cinele de inceput, discutiile ce durau ore in sir prin baruri insalubre sau filmele de doi lei alese la intamplare, doar pentru beneficiul unei ore jumatate de intuneric. Splendide clipe.
 
In egala masura, va amintiti conversatiile in care absorbeam fiecare cuvintel pe care celalalt il spunea, doar doar ne-om da seama de omul de langa noi.
 
In general, densitatea de informatii aflata in primele saptamani de relatie e fabuloasa. In plus, iti pare ca mereu discutiile vor fi la fel de lungi, la fel de amuzante. De ce?
 
Un prim raspuns ar fi ca totul e nou, suntem la inceput, e firesc sa te intereseze absolut tot ce spune celalalt, fara umbra de discriminare. Esti ca un tanar explorator, la inceput de cariera. Sapi si sapi si sapi si apoi, dupa lungi cazne, gasesti o margica. Si ti se pare ca ai dat peste vestigii pretioase ale unei civilizatii necunoscute inca.
 
La inceput, insa, ne-ndragostim de altcineva. Cel de langa noi face tot posibilul sa para asa cum ne-am dori noi ca El sa para. Noi insene practicam, ca sa folosesc o expresie la moda, „un joc inocent de imagine”. Cei doi indragostiti se oglindesc unul in celalalt si fiecare se vede asa cum si-ar dori, de fapt, the loved one.
 
Mintim si ne mintim. Si-apoi, cand timpul trece si mastile se dau, incet incet jos, ne minunam de ce gasim in spate. Macar de-am fi onesti cu noi insine si-am recunoaste ca ne-am inselat. In schimb, pe zi ce trece, ne-amagim din ce in ce mai mult, incercand sa-l schimbam pe cel de langa noi, dupa chipul si asemanarea celui care-a fost odata. In fapt, dupa chipul si asemanarea noastra.
  • Share/Bookmark

7 Comments | Personal | Tagged: | Permalink
Posted by katerina

R E S P E C T

28 Ianuarie 2007
Nu am incredere in femei. E-adevarat, nici barbatii nu stau prea bine la capitolul incredere din partea mea, insa femeile nu-mi inspira niciun dram de siguranta. Mai mult decat atat, traim intr-o lume in care nimic nu mai prezinta certitudine, cu atat mai putin platosa, altadata sigura, a unei relatii consfintite de Primar si preot.
 
 Nu o data mi-a fost dat sa aud, intr-o poveste despre un El sau o Ea, invocat argumentul neputintei prin alibiul "E casatorit/a, n-am ce face." Ei na belea! Zau? Sau, intr-o conjunctura data de explicatii la o stare de fapte nefireasca, acelasi alibi – "Stai linistita, e casatorita!". Fleosc! De parca o bucata de hartie, cateva grame de aur si trei fraze gatuite in fata altarului provoaca Linistea dorita in fata unui tert al cuplului.
 
 Sa ma explic. Studiu de caz: El si Ea, cuplu stabil, fericire maxima, potriveala ca-n stele. Meserii diferite, joburi aiuritoare, 10 ore pe zi minim la servicii diferite. El are, desigur, una bucata colega. Maritata, altminteri, cu un barbat onorabil, cu un job diferit de-al dansei. Se incheaga o prietenie inerenta, in care Dansa si cu El discuta mult si lung la telefon, dupa orele de serviciu, despre, evident, probleme de serviciu, ce altceva? Nimic vinovat. Deseori se intampla ca Ea sa faca adevarate crize de gelozie in fata acestori telefoane lungi si ultra-amicale ale lui cu Dansa. Admonestata de iubitul (inca) fidel pentru comportamentul deplasat, ea ii raspunde prin non-argumente, de genul: "Lasa lasa ca asa zicea si fostul despre una si uite cum m-a lasat pentru aia!" sau "Ma enerveaza ca te tot suna!".
 
 Desigur, el revine cu aceleasi non-argumente: "Dar draga mea, e maritata!!!!" De parca asta ar putea sa puna punct nevrozelor ce-o bantuie de cate ori ii suna telefonul lui. De parca asta ar mai insemna ceva. De parca Ea ar trebui sa spuna, "Phew, ce bine! Ei, m-am linistit atunci."
 
News flash guys! Nu se calmeaza. Ba mai mult, angoasa creste. Si, la argumentul ultim masculin: "Nu ai deloc incredere in mine?", raspunsul este unul singur: Nu, in Tine dragul am. In Ailalta nu am.
 
 Sa ma ierte suflarea masculina cititoare de bloguri, insa barbatii sunt moi. Carpe flaste in maini dibace frumos ojate. Altminteri cocosi breji, barbatii se topesc in fata unor femei care stiu sa apese fix butoanele care trebuie. Nu ma refer la nimic "kinky", insa, ca barbat, daca ai acasa o nevropata care face crize, desigur ca-ti vei indrepta atentia spre cumintica si normala coleguta de serviciu, ale carei puncte slabe nu le vezi, care nu-ti face crize de cuplu si care, basca, iti mai si vorbeste pe aceeasi limba a messeriei. Pretty neat, ha?
 
 In ast timp, "Oficiala", sa-i zicem, se transforma in "scorpia de-acasa", "crizata", "aia nesigura". De ce? Pentru ca Tu, barbate, ai fost suficient de neatent sa-i pici in plasa celeilalte. Nu e nevoie sa-ti vina iubita acasa si sa te gaseasca in carpe cu ailalta ca sa aiba dreptul la portia de gelozie. E suficient sa perpetuezi alte relatii, de conjunctura doar poate, cu altele, sa vorbesti minute in sir fie doar probleme de serviciu cu alta, ca Ea, iubita ta, sa se simta nerespectata. Si da, amenintata. Oricat de breze si independente ne-am da, toate avem un simt al teritoriului extrem de fin  si Doamne pazeste sa incerce cineva sa ne sparga cuibul cladit cu mult greu! 
 
Suntem crizate, nevropate, pasionale si teribil de posesive. 90% din noi. SI numai cand iubim. Altminteri suntem cool.
  • Share/Bookmark

2 Comments | Personal | Tagged: | Permalink
Posted by katerina

Cu noaptea-n gand

4 Ianuarie 2007
"Eu nu te mai iubesc". Mi-a spus-o nonsalant, din capul patului, intr-o noapte tarzie, cand, dupa cateva ore de chin si intebari, am cutezat a-l trezi din somn, cu riscul unui raspuns stiut, dar nerostit, la o intebare crunta – Ma mai iubesti? Mintea mi s-a blocat, inima mi-a stat, corpul mi-a tremurat. Fusesem avertizata de mii de semne pana atunci, dar totul paruse neplauzibil… rupt dintr-un film prost care s-a vrut odata a fi bun.
 
 Chiar nu crezusem ca ni se putea intampla noua, mie. Fusesem sigura, pana in noaptea aceea cumplita, ca totul este reparabil, totul se poate indrepta, ca micile sincope sunt normale, ca da… asa e dragostea.
 
 Multiple revelatii s-au succedat apoi. Am simtit pentru prima data ce inseamna sa vezi negru. Cum este cand ti se opreste inima si cum e sa tremuri din fiecare fibra, pentru ca esti prea moale sa mai urli. Apoi abia am plans si-am tremurat din plans.
 
 Iubirea aceea fusese magica. Altminteri prima care a contat cu adevarat si pentru care am fost in stare sa-mi trantesc parinti, prieteni, pe oricine ar fi stat in calea noastra. Si har Domnului, caci multi au fost cei care s-au tot pus de-a latul. Totul s-a naruit intr-o secunda. Atat iti ia sa spui "Eu nu te mai iubesc".
 
 Habar n-am nici acum, la ani distanta, cand a inceput sa-i moara iubirea. Nu pot decat sa fac o comparatie cinica, la adapostul anilor scursi, cu soarta unui muribund, pe patul de spital. Cateva luni au tot venit rudele sa-l viziteze, a mai iesit in curtea inverzita, s-a mai inveselit din cand in cand ca, intr-o zi, sa-nchida ochii intr-o coma prelungita. Bolnavul a mai respirat luni bune prin aparate, pana intr-o zi, cand, in prezenta rudelor, a fost deconectat. Adio. O sa ne lipsesti.
 
 Noaptea aceea s-a scurs apoi incet, cu el dormind si eu impachetand. Au urmat dimineti triste, weekenduri goale, alte nopti cumplite si apoi oameni minunati pierduti din cauza acelei nopti.
 
De-atunci astept, de fiecare data, cu fiecare dragoste, cu fiecare om care-mi adoarme-alaturi, sa vina noaptea.
  • Share/Bookmark

4 Comments | Personal | Tagged: | Permalink
Posted by katerina

Weblog

Toate drepturile rezervate Weblog.ro

Parerea ta conteaza

Echipa Weblog.ro e alaturi de tine! Da-ne un semn!

  • Vrei sa iti faci cont pe www.weblog.ro si intampini dificultati?

  • Ai intrebari legate de folosirea site-ului?

  • Doresti sa ne comunici comportamentele abuzive ale unor membri?

  • Vrei sa faci comentarii sau sa ne dai anumite sugestii?

P A R E R E A T A