Complex de femeie frumoasa

Cum ajunge oare o femeie sa stie ca e frumoasa? Sa
fie cu adevarat constienta de frumusetea ei? Isi da ea seama, singurica, ii
spun parintii, ii spun barbatii? Cine? Cine decreteaza ce e frumos si ce e
urat? Sa fim bine intelesi: ma refer la frumusete, ca atribut exclusiv al
chipului. De la gat in jos, persoana arata bine, are un corp armonios, are
ce-i trebuie dar nu poate fi frumoasa.
 
Intr-una din zilele astea, cum stateam eu
intr-un echilibru relativ in metroul frumoasei noastre capitale, am dat cu
ochii de-o fetita absolut superba. Din capul locului trebuie sa spun ca nu sunt
genul de femeie pe care copiii o fascineaza, care musteste de maternitate si
viseaza la progenituri proprii, cat de curand. Departe de mine gandul de a baga
toti copiii in aceeasi oala a catalogarilor gen Toti copiii sunt frumosi. Nu
cred in asta, ba mai mult, rareori m-am surprins holbandu-ma la vreun copil.
Subiectul nu ma intereseaza si, drept sa spun, ideea in sine nu-mi starneste
emulatia specifica genului.
 
Cu toate astea insa, privirea mi-a ramas
fixata pe chipul acestei fetite din metrou. Blonda, cu un par surprizator de
bogat si gros pentru o blonda naturala, cu niste ochi imensi albastri, bine
conturati de gene negre, exemplar arcuite, departe de a fi genul de blonda
spalacita. Frumoasa ar fi putin spus. Un singur lucru strica armonia acestui
chip serafic. Biata fetita avea, in loc de 2 sprancene , una. Detaliu pacatos,
sprancenele stufoase ale fetitei erau practic unite deasupra nasului.
 
Ne-am asezat apoi pe scaune vizavi si ne
holbam una la alta fara jena. Fara sa ne ocolim privirile, cum se intampla des
in metrou cand doi oameni se trezesc privindu-se, de fapt, in gol. Ma uitam la
ea si ma intrebam daca stie cat e de frumoasa. Ma intrebam, de asemenea, daca stie
ca sprancenele imense sunt un defect. Ma intrebam daca au inceput deja copiii
sa-si bata joc de ea sau daca lucrul asta se va intampla mai tarziu. Era,
evident, prea mica pentru pensat sau, mai dihai, pentru epilat . Si ma gandeam
ca daca acum, la varsta frageda pe care o are (nu-i dadeam peste 7-8 ani),
copiii incep s-o ia in ras, cum se va autoevalua ea mai tarziu? Copiii sunt
extrem de cruzi. Mai ceva ca o oglinda, ei te arata exact asa cum esti si, in
general, isi concentreaza toate eforturile asupra defectelor tale. Mai tarziu
abia invata ca nu e politicos sa-i spui unei alte persone: Ce nas mare ai!.
 
Ma gandeam ca daca primul lucru pe care
fetita din metrou il afla despre ea este ca are sprancene maaaaari si
groaaaaase, nu va mai conta apoi ca are niste ochi superbi sau un par minunat.
Nimic aproape nu va mai conta si, fetita de ieri din metrou, maine femeia
blonda superba pe care-o vezi in cafenea, habar nu va avea cat este de frumoasa.



Leave a Reply

(insereaza codul din stanga)
Weblog

Toate drepturile rezervate Weblog.ro

X