Femeile calatoare

Femeile vor stabilitate. Femeile vor certitudini,
femeile vor sa stie sigur ce se va intampla, cum se va intampla, cand si unde
se va intampla acel lucru.
Asa sa fie
oare? Sau poate ca e doar un mit perpetuat artificial, demolat tocmai de acele
femei care nu-si doresc aceste lucruri.
 
Eu
le numesc femeile calatoare. O buna prietena a mea, trecuta deja de cateva
(desi nu multe) praguri de varsta tipic feminine, imi povestea deunazi despre
viata ei. Mai exact, despre cum se vede ea pe sine, uitandu-se in urma. A
trecut prin vietile multor oameni. A trecut prin multe case, multe joburi, a
avut multi iubiti, a facut zeci de calatorii, in fine, a facut cam tot ce-a
vrut. Mereu a fost cea care pleca. Am intrebat-o daca simte ca a pierdut ceva,
daca simte ca si-a irosit niste ani. Mi-a spus ca nu. A fost crescuta intr-o
familie traditionala, intr-un camin cu doi parinti care s-au iubit pana cand
unul din ei a plecat intr-o alta lume. A crescut intr-un loc in care s-a cladit
mult, spiritual vorbind. Am intrebat-o daca nu regreta ca n-a construit nimic.
Ce intelegi prin nimic?, mi-a spus. Nu stiu, i-am raspuns, o familie, un
copil… Mi-a zis apoi ca gresesc. Ea s-a construit pe Ea. In toti acesti ani,
in care si-a trait tineretea cu voluptate, si-a ales o munca extrem de libera,
desi n-a fost niciodata legata de-o cariera anume, prietena mea a preferat
sa-si vada de ea.
 
Sa
fim oare toate programate sa ne casatorim si sa facem copii? Putem oare,
ocoli destinul suprem al femeii? Sau trebuie musai sa ni-l asumam a priori ,
fara sa constientizam, poate, ca nu toate suntem croite dupa acelasi tipar?
 
O
cunostinta a mea refuza sa creada ca exista astfel de femei. In mintea ei,
acestea sunt produsul unor familii destabilizate sau al unor traume traite
demult si imposibil de depasit. Nu poate accepta ca exista femei pe care un
copil sau un sot pur si simplu nu le completeaza. Dupa ea, nu ai cum sa fii
implinita altfel decat printr-o familie a ta.
 
Mi-e
greu s-o contrazic, asa cum mi-e la fel de greu sa-mi dezaprob prietena
calatoare. Femeile calatoare exista si, din pacate, deseori ele sunt excluse
nedrept din cercuri de prieteni, pentru ca nu cadreaza cu tiparul de femeie
invatat. Uneori, ele se autoexclud pentru ca nu gasesc puncte comune cu femeile
normale, obisnuite.
 
Nu
cred ca exista o reteta a fericirii comuna tuturor sau macar majoritatii
femeilor. Dar ma intreb daca, nu cumva, in lunga noastra calatorie prin vietile
altora, riscam sa nu coboram intr-o statie in care sa si ramanem. Din teama,
din comoditate, din autosuficienta poate, exista posibilitatea ca, la un moment
dat, sa auzim doar: Atentie, se inchid usile. Urmeaza statia Singuratate,
fara peroane
. Trebuie sa fii foarte tare ca sa ramai in trenul asta.




Leave a Reply

(insereaza codul din stanga)
Weblog

Toate drepturile rezervate Weblog.ro

X