Draci de femeie

Femeile
tipa, femeile se crizeaza, femeile isi smulg parul din cap si le ies ochii din
orbite cand se enerveaza.

Cam asa si-ar descrie barbati
soatele/partenerele/iubitele, in general cand ele au dreptate si ei se simt
incoltiti. In general, (subliniez nuanta profund incorecta de generalitate),
barbatii sunt echilbrati, calmi, traiesc in deplina armonie cu universul haotic
din jurul lor, nu-i deranjeaza maldarul de vase nespalate de trei zile din
bucatarie si nici urmele de cafea de pe biroul insalubru unde-si desfasoara
activitatea.
Totul e perfect.
 
De
cealalta parte a baricadei, femeile vad ultima scama de pe covor si suduie cand
barbatul isi lasa in mijlocul camerei sosetele scoase fara aportul mainilor. Ei
se uita nevinovati si nu inteleg de ce ne zbatem atat. Si ce daca s-au
dezbracat de pijama in mijlocul casei? Si ce daca iarasi au lasat o ultima
bucatica de mancare in frigider stiind sigur ca n-o vor mai manca niciodata si
ca se va strica acolo? Noi ne crizam automat iar ei ne privesc nevinovati, nestiind
DE CE anume ne agitam atata.
 
Raspunsul
lor este dezarmant: esti iar la cura? Sau, si mai bulversant: tre sa-ti vina?
In capul lor, PMS-ul (pour les ignorants: sindrom premenstrual ) este
responsabil pentru toate crizele de isterie, atacurile de panica si zbieretele
femeilor cu care, altminteri, in restul zilelor din luna, isi impart ferice
traiul.
 
Ma
scoate din sarite explicatia masculina. Adicatelea, o femeie n-are draci decat
atunci cand tre sa-i vina ciclul sau cand are glicemia scazuta din ratiuni de
dieta. Pe naiba! Avem nervi si-n restul zilelor, dar atunci culegem cu rabdare
sosetele de pe jos si spalam singurele vasele in liniste. Dar toate se aduna si
se-aduna si iar se-aduna intr-un maldar invizibil de greseli ale barbatilor,
contorizate cu migala de femei, pana cand acestea explodeaza! Si-ncep acuzele:
nu faci aia, nu esti in stare sa, nu te pricepi sa, nu m-ajuti deloc, m-am
saturat!
 
Trebuie
insa sa recunosc si ca deseori, se intampla ca unele din noi sa comitem
aceleasi erori si ca ei sa fie cei exasperati de dresurile noastre lasate alan
dala prin casa, cutia de OB-uri lasata la vedere in baie si cate si mai cate.
Dar n-am chef sa vorbesc despre barbatii oropsiti de soarta. Despre barbatii
care strang in urma noastra si despre barbatii care spala vasele fara sa se
planga in nicio zi din luna. N-am chef, am draci si am o scuza: sunt la PMS.
Punct.




Leave a Reply

(insereaza codul din stanga)
Weblog

Toate drepturile rezervate Weblog.ro

X