Bomba cu ceas. Tic tac, tic tac

13 martie 2007

Nu o data am auzit invocat argumentul e ceasul
biologic, invocat, de regula, in chestiuni ce tin de relatii, camin, cuib, cum
vreti sa le spuneti. Sincer vorbind, nu am auzit niciodata aceste cuvinte
rostite din gura unui barbat, la persoana I singular. Asta ar fi chiar haios!
Singurele persoane care invoca ceasul biologic drept argument suprem, scuza
imuabila a oricarei decizii mai mult sau mai putin inspirate, sunt femeile.
 
Cum face acest ceas biologic? Exista o alarma
presetata care se declanseaza odata cu trecerea unui prag de varsta anume? Cum
suna? La 25 de ani incepe sa ticaie invers, precum o bomba armata tic -tac,
tic-tac, cu mesaj aferent Mai ai 5 ani pana la prima varsta critica! Ar fi
bine sa faci ceva cu viata ta. Get a real job!.
 
5 ani mai tarziu, alarma incepe sa ticaie mai
repede si prinde si mai mult glas Ai 30 de ani. Oi fi avand tu o slujba
buna, +/- barbat stabil, dar ovulele tale nu mai functioneaza ca odinioara.
Hurry!. Tic-tac, tic-tac, tic-tac…
 
35 de ani: Ultima strigare. Inca mai poti face un
copil! Banii adunati cu sarg te vor ajuta la medici, tratamente de fertilitate
si programari la clinici. Panica-i mare si anii par ca se scurg mai repede ca
la oricare varsta.
 
40 de ani: Ding Dong! Times up. Ce facusi femeie?!?
 
Departe de mine gandul sa ma amuz pe seama
ceasurilor biologice ambulante de pretudindeni, recte femeile. Departe de mine
gandul de a face haz de necazul lor. Nu sunt, recunosc, la niciunul din
pragurile critice evocate mai sus. Nici n-am auzit vreun ticait suspect pana
acum in ureche/suflet/ ovule . Drept e ca, fiind foarte aproape, mi-am ascutit
simturile in toate aceste zone si incerc sa decriptez orice cod de alarma as
primi. N-am primit nimic pana acum.
 
Veti spune atunci, cu ce drept perorez, oarecum
sarcastic, de mai bine de 1500 de semne, despre orologii interioare. Am in jur
prietene cu varste critice. Cunosc femei care, din pricina ticaitului
insistent, au facut anumite alegeri si au luat decizii pe care nu le mai pot
revoca. Mai toate declama justetea gesturilor si a faptelor, insa,
uneori, unda de regret se citeste lesne printre randuri.
 
Nu cred ca aniversarea varstei de 25 de ani
trebuie sa sperie o femeie suficient incat sa spuna DA primului barbat care
cuteaza a-i pica in geunchi, cu un inel aferent in plisc. Nu cred, asemenea, ca
sabia varstei de 30 de ani de deasupra capului trebuie sa ameninte intr-atat
incat, de pilda, sa faci rapid un copil, trecand peste dorintele barbatului de
langa tine. In fine, mai cred ca 40-ul rotund pe care-l vezi pe maini, la coada
ochilor, sau la baza gatului, n-ar trebui sa fie-o scuza incontestabila pentru
delasare, pierderea senzualitatii, a feminitatii si, de ce nu, a sexualitatii.
Pentru toate astea si pentru inca multe, imi arunc, iaca, o parere, pe fibra
optica ce-mi iese din casa.


Barbati, atacati! Provocare publicistica

9 martie 2007

Dragelor si dragilor, a venit vremea sa lansez o provocare bloggerilor
barbati. Datorita faptului ca eu una pretuiesc nespus opiniile si punctele de
vedere masculine, declar deschisa sesiunea de dezbateri la masculin , pe
temele propuse in insemnarile mele. Sau nu neaparat pe astea.
 
Asadar, stimati barbati cititori ai blogului Armonia, va invit
deschis sa-mi trimiteti textele voastre, punctele de vedere, parerile voastre,
ce va cloceste voua mintea vizavi de femei, amoruri, iubiri, prietenii, tradari
si alte celea. Adresa primitoare va este katerina_213@yahoo.com, unde va astept.
Cele mai faine, pertinente si la obiect opinii vor fi postate pe blog,
bineninteles cu precizarea autorului lor de facto si de iure .
 
(Sunt tare curioasa daca va marsa vreunul la demersul meu
publicistic. Let’s wait and see…)



Cuvantul Barbatilor. Multimiri post 8 Martie

9 martie 2007

Redau mai jos un text scris de mana unui barbat, care musteste de esenta,
paradoxal, un text 100% real, autentic si scris cu mult har.
 
"Mai nti ne sunt mame.
Se chinuiesc s? ne poarte n pntece ?i s? ne dea via??. Nu de pu?ine ori,
pre?ul pl?tit este propria lor via?. Alt chin, s? ne creasc ?i s? ne nve?e
cum s? ne purt?m prin lume.
 
Drumul le este pres?rat cu suferin??, lacrimi ?i
renun??ri. Nop?ile de veghe le sap? primele riduri. O zecime de Celsius peste
treizeci ?i ?apte le arunc? n spaim? ?i le macin? lini?tea.
 
Primul zmbet, primul pas sau primul cuvnt pe
care l rostim este r?splata tinere?ii ofilite. Alt? r?splat, o liter? bine
caligrafiat? sau poate vreun premiu la ?coal?. Apoi, ncep de-a dreptul s? ne
agaseze cu grjile ?i cu sfaturile, ?i le repezim atot?tiutori. Cnd p?r?sim
casa p?rinteasc?, uit?m de ele cu s?pt?mnile, cu lunile sau cu anii. O facem,
de regul?, atunci cnd ne legm via?a de o alta.
 
Vine vremea ?i ne devin iubite… Ce nu le
promitem? Cerul cu stelele, vorba poetului. Ap?rem elegan?i, fermec?tori,
sensibili ?i devota?i. Personaje f?r? direct? legtur cu adev?rata noastr
fire, ci doar crea?ii ale tornadelor hormonale. Unele dintre ele au noroc sau
ghinion ?i ne cred. Acestea ne devin so?ii.
 
Zicem c? le iubim. Ne fac din neispr?vi?i ta?i,
mndri capi de familie. Sfor?im lini?ti?i atunci cnd ele retr?iesc calvarul
prin care pruncii no?tri devin oameni. Altfel, cu noi suntem grijulii.
Sp?imo?i, nen?ele?i, ipohondri ?i gelo?i dac? trecem n urma copiilor. Cu
berea n bot, cu ochii pe meciul de la televizor, nu auzim nimic din zgomotele
unei case n care se g?te?te, se face curat, se ceart? copii, se spal? rufe ?i
ni se calc? pantaloni.
 
Asta dac? sunt norocoase. Dac? nu suntem direct pe
stadioane, la pescuit, la ?pri? cu b?ie?ii sau chiar la amant?. Amanta, tot
femeie ?i ea, doar c? alta".
 
Ne sunt ?i colege. Corecte, serioase, punctuale,
ngrijite ?i zmbitoare. Dac? uneori sunt nec?jite ?i las? s? se vad?, facem
bancuri nes?rate n spatele lor. n ochii no?tri, pantalonul bine mulat le vine
mai bine dect orice realizare profesional?.
 
Le este team? s devin? mame. n lips?, risc? s?
r?mn f?r? slujbe. La bancurile noastre cu dublu sens rd for?at. Altfel, sunt
tratate drept acrituri.
 
Cu mai-marii… o adevrat echilibristic? a
mor?ii. Cum s? fac? s? fie doar profesional amabile cu ?eful, f?r? s? par?
emo?ionate erotic de o chelie seboreic? ?i de o burt rev?rsat? peste curea,
dar ?i fr riscul de a r?mne pe drumuri? Cum de ne-or suporta?
 
Predestinat sau nu, Ziua Femeii este s?rb?torit?
la nceputul prim?verii, cnd natura rena?te la via??, cnd ghioceii ?i scot
r?murelele din p?mnt. Este o similitudine ntre Prim?var? ?i Femeie. Primavara
ne d? tuturor speran?e. Primavara e nceputul naturii, a?a cum Femeia e
simbolul nceputului ?i al continuit??ii pe p?mnt.
 
Femeia este  cea mai frumoas? jumatate a
lumii, cum frumos spunea un mare gnditor francez. Cine nu iube?te ?i nu
respect? Femeia nu n?elege nimic din via?a asta p?mntean? care ni s-a dat.
Femeie, fii binecuvntat?, ntru bucuria existen?ei noastre!"


A da… La multi ani, Femeie!!!

8 martie 2007

An de an vin, rand pe rand, zilele de nastere, 8 martie, 1 martie, Valentines/ Dragobete , onomastici, Craciun si alte aniversari, toate traduse de femei prin ocazii de a li se arata cat de mult sunt iubite, pretuite, adorate, adulate. De cele mai multe ori ne poticnim de toate zilele pamantului si daca un singur lucru nu merge precum l-am stabilit, decretam, de la inaltimea rangului absolut de Femeie, ca barbatul care-a calcat cas nu ne mai iubeste. Punct.
 
Ce valoreaza mai mult? Faptul ca-ti spune zilnic cat de mult te iubeste, faptul ca in toi de noapte se intoarce si te ia in brate, sarutandu-te usor, prin somn, faptul ca odata ti-a luat un cadou fara sa fie vreo ocazie speciala sau ca intr-una din zilele enumerate mai sus a uitat sa-ti spuna la multi ani sau si-a facut cumva planuri care nu te includ?
 
E greu de spus. Desi, rational, cunoastem toate lucrurile astea si, daca ar fi sa dam un test pe hartie, cu siguranta am bifa all the right answers, in realitate, ne comportam taman pe dos, invocand clauze nescrise dar pe care ei ar fi trebuit sa le cunoasca. De pilda, una din clauze spune foarte clar: Sarbatorile gen 8 Martie, Valentines, 1 martie sunt prostii dar inseamna foarte mult pentru mine si, chiar daca la nivel declarativ ma dezic de ele, tu trebuie sa stii ca, de fapt, gandesc pe dos si sa actionezi ca atare: flori, vorbe, fapte, cadouri. Desi n-ai spus-o niciodata, el trebuie sa stie ca pe 8 martie ai vrea, in secret, sa-ti planuiasca o seara frumoasa in oras, garnisita cu mult romantism si cu un cadou (simbolic, n-ai pretentii) la aperitiv .
 
Socoteala din capul tau de femeie rareori se potriveste cu cea din capul lui de barbat. Ei nu se complica prea mult cu prostelile astea si nici n-au cum, devreme ce lucrurile sunt in general trasate brut, direct si fara ocolisuri. E o chestiune de prioritati. Daca, de pilda, o femeie se munceste ceasuri intregi planuind, calculand la minut un eveniment, barbatul va aloca mult mai putin timp gandindu-se la detalii, anticipand reactii etc. Nu-i iese rezervarea la restaurantul ei preferat? Nici o problema, order in Chinese! Normal ca ea va avea apoi botul pus de-un metru si tu o sa te-ntrebi ce Dumnezeului o fi avand? Desigur, ea va tacea malc, lasndu-te pe tine sa-i deslusesti tacerea. Frustrant, complicat, odios. La multi ani, femeie!

Nu-i de nasul tau. Punct

7 martie 2007

Din cele mai vechi timpuri, cutuma numarul unu a casatoriilor, a relatiilor, a uniunilor de orice fel spune sus si raspicat ca alesul trebuie sa fie din aceeasi patura sociala, de aceeasi conditie, sa fi avut acelasi numar de ursitoare la nastere si tot atatea zane bune care sa-i apere calea in viata. Cutuma devine cu atat mai apasatoare in cazul fetelor, pentru care echitatea sociala se traduce prin el trebuie sa fie mai sus decat mine (financiar, social etc).
 
Parcurgand anii pana-n zilele noastre, cand, chipurile, diferentele sociale sunt complet acceptate si digerate, macar la nivel declarativ, constat insa nu cu putina surprindere ca lucrurile nu s-au schimbat pe cat credem. Da, exista iubiri inflacarate intre premiante cu coronita , fiice de profesori universitari si baieti de muncitori onesti si silitori. Da, exista povesti de dragoste ridicate la rang de mituri urbane, gen Demi meets Ashton sau amoruri compuse din fii de medici eruditi si spalatele provinciale fasnete, fiice de croitorese cu maxim zece clase. Nimeni nu contesta autenticitatea sentimentelor initiale si pulsul ridicat al celor doi amorezi.
 
Oricat de mult insa ne-ar placea sa credem ca secolul al 21-lea a adus cu sine mutatii sociale suficient de puternice ca ideile preconcepute de altadata sa piara, nu e greu de observat ca vechile clisee s-au conservat mai ceva ca o vedeta la Hollywood, ajunsa la varsta a paispea. De pilda, am intalnit astfel de cupluri defazate la capitolul background social care, desi la inceput pareau a fi puternice si sudate, in timp au esuat.Cumva s-au insinuat diferentele sociale intre cei doi n-ai bun gust, nu esti suficient de rafinat, ai carente de educatie, mai pune mana pe o carte!, toate se aduna sub presul comun de la intrare pe care nimeni nu-l scutura. Si, pe nesimtite, mizeria se cara-n casa…
 
Studiu de caz: el e un baiat saracut, venit dintr-o familie modesta, avansat pe scara sociala prin parghii numai de el stiute, dar pe care trecutul saracacos il urmareste din umbra. Cu cat amintirea acestui trecut e mai prezenta, cu atat aparenta lui de baiat de societate e mai stralucitoare. Pare ca s-a nascut printre cei mari. Ea, pe de alta parte, e o fata nascuta intr-o familie bogata, cu o educatie aleasa si o naturalete innascuta de a se considera o fata obisnuita, ca oricare alta. Trecutul ei luminos o urmareste si pe ea, fiindu-i greu sa se ascunda in miezul unei vieti pe care si-o doreste normala. Va merge relatia? Eu pariez ca nu.
 
O replica celebra a parintilor, cred, de pretutindeni, cand fata sau baiatul povesteste despre vreun el sau ea iubit in taina este: Ce sunt parintii? Intemeiata sau nu, exemplele din jur tind s-o certifice.

Mating time

2 martie 2007

Am citit pe undeva odata ca oamenii ar avea doua perioade marcante, pe perioada unui an, in care o data hormonii explodeaza si, in celalalt caz, simti nevoia sa te asezi la casa ta
 
 Prima se cheama mating time si implica pasiuni , flirt , nebunie, indragosteala. A doua nesting time. Aici lucrurile deja incep sa se calmeze, pretuiesti mai mult o imbratisare calduroasa in loc de saruturi patimase. Mie primavara-mi spune multe…

Meet the parents… Not!

1 martie 2007

Pentru majoritatea femeilor, primul moment important dintr-o relatie, semnalul ca barbatul iubit priveste cuplul cu seriozitate, este atunci cand fata e dusa acasa, la parinti. De regula, El este primul cunoscut de parintii ei, uneori chiar de la primele intalniri. Cu fetele insa, e ceva mai complicat. Cateodata trec luni intregi fara ca ea sa ajunga sa-i cunoasca pe parintii lui. Incep apoi intrebarile si concluziile: de ce oare nu ma duce acasa? Inseamna clar ca relatia noastra nu e serioasa!
 
 In ultima vreme insa, aud din ce in ce mai des despre cazuri in care Ei sunt cei care tin mortis sa-si duca prietenele acasa, in vreme ce ele se cam codesc Cum devine treaba asta? S-a intors lumea cu fundu-n sus? A-nnebunit lupu?
 
 O explicatie ar fi aceea ca fetele nu se mai arunca atat de repede in bratele unei relatii, nu mai cauta cu disperare stabilitatea aducatoare de verigheta pe deget, garantia unei vieti fara de griji. Astazi, multe fete aproape ca ignora intrebarea Is he the one?, preferand alternativa Tipul cu care ma vad eu acum este.
 
 O prietena foarte draga mie a refuzat cu incapatanare sa-i cunoasca parintii iubitului, amanand momentul pana la aproape un an de la inceptul relatiei, in ciuda unor invitatii indirecte repetate din partea parintilor lui. Motivul? Percepea aceasta intalnire ca pe o oficializare a relatiei inainte de termen. Mai cunoscuse si alti parinti la viata ei si relatia de la momentul respectiv se terminase brusc. Odata chiar, un fost o dusese sa-i cunoasca bunica pe patul de spital. Induiosata de asa mandrete de fata, bunica ii declarase dragoste vesnica si-i urase un viitor stralucit alaturi de prea iubitul odor. Nepotul insa, i-a dat papucii la mai putin de-o saptamana de la emotionantul moment. Asa incat nu mai credea in pelerinajul la parinti, bunici si alte neamuri.
 
 Oricat de mult ne-ar placea sa privim relatiile ca pe ceva cu putina bataie de cap, momentul meeting the parents e un milestone . Automat, relatia devine oficiala, uneori apar mici politeturi gen Mama iti transmite salutari, toate astea punand cateodata o oarecare presiune pe tanara femeie.

A compara sau nu… Tricky question

28 februarie 2007

Teoria spune ca e gresit sa faci comparatii intre partenerii alaturi de care-ti petreci viata, in diferite perioade. Este incorect si imoral sa-ti aliniezi fostii parteneri si, alaturi de actualul iubit, sa incepi a insira bubele pe care le-ai avut cu ceilalti. Asa ceva nu se face, iar infractiunea maxima pe care o poti comite fata de iubitul tau actual este sa-l judeci, raportandu-l la ceilalti fosti.
 
n practica insa, comparatiile sunt inerente. Lasand la o parte atuurile fizice care sunt aproape intodeauna puse in balanta, de cele mai multe ori comparatiile sunt rezultatul experientelor prin care femeile au trecut, alaturi de fostii lor.
 
Nu ma mai compara cu fostii!!!, tuna actualul, exasperat de ezitarile iubitei sale, cand se discuta chestiuni importante ale relatiei lor. In apararea ei, fata va sustine pana-n panzele albe ca, in trecut, fostul ii daduse niste semnale cum ca ar vrea sa iasa din relatie, semnale pe care ea nu stiuse a le citi atunci, nici a le interpreta. Astazi, totul ii pare suspect. Aproape orice semn, catusi de putin negativ, va fi comparat cu alte semne, din alte timpuri, cu alte gesturi ale altora. Totul decantat n prezent.
 
Cu cat trauma din trecut e mai mare, cu atat tendinta de a compara situatiile este mai pregnanta. Ne facem vinovate de comparatii, desoeri si cand nu este cazul. Situatiile sunt diferite, barbatii sunt diferiti, noi insine suntem altele de la an la an. Dar poate ca unica vina care ni se poate imputa, este aceea de a simti prea mult.

Un pedagog de scoala noua – Cosmopolitan

27 februarie 2007

M-am refugiat ieri in casa cu un brat de reviste de femei, editii mai noi, editii mai vechi, doar doar mi-oi ineca amarul in povestile altora si-n modele frumoase de rochii. Intrucatva am reusit, pentru ca mi-am adus aminte de cum eram acum cativa ani. N-am ajuns eu foarte departe, insa cateodata ma uit in urma si-mi dau seama cat si cum am crescut.
 
De pild?, n timpul facult??ii devoram n fiecare lun? revista Cosmopolitan . Mai ales dup? ce, n anul trei, m-am rupt dintr-o rela?ie toxic?, adictiv? ?i care-mi m?cina familia, nervii ?i viitorul. Dup? vreo lun? de bocet ?i jale m-am regrupat si am inceput sa ies si sa citesc revista celor mai femei dintre femei (asa mi se parea mie atunci a fi Cosmo).
 
 n opinia mea, fetele care citesc astfel reviste la varste fragede, cand se construiesc personalitati si se modeleaza spiritele, aceste fete, dupa cum spuneam, sunt intr-un oarecare pericol. Se pot crea false impresii despre viata, despre dragoste, desprea barbati, despre cariera, in fine, despre orice.
 
 Sa va dau un exemplu: acum ceva vreme, o prietena a mea s-a nimerit la iubitul ei acasa, intr-o seara, pentru a nu stiu cata oara. Relatia lor dainuise de ceva timp, iar prietena mea obisnuia sa doarma la iubitul ei in mod constant. Intotdeauna, cara dupa ea un mic neccessaire cu diverse lucruri trebuincioase. In acea seara, l-a intebat pe iubitul ei daca se supara daca-si lasa periuta in baia lui. De ce sa ma supar?, veni raspunsul iubitului bulversat. Ea-i replica: Pentru ca nu vreau sa-ti simti teritoriul incalcat… Extrem de uimit, iubitul fetei conchise: Iar ai citit reviste pentru femei?
 
 Se intampla ca aceste reviste sa promoveze clisee si sterotipuri despre barbati, care nu se probeaza in viata reala. Nu contest insa nici ca, citindu-le cu religiozitate, am aflat multe alte lucruri pe care le-as fi inteles in ani de experiente. Cert este ca revistele pentru femei pot fi, in egala masura, periculoase, dar si utile. E bine sa fie citite cu multe rezerve si de fiecare data sa-ti pui intrebari. Ai face la fel? Tu crezi acelasi lucru? 
 
Azi nu mai citesc Cosmopolitan la fel cum il citeam acum ceva timp. Mi-am castigat, prin ani, rezervele, intebarile si indoiala. Pur si simplu am crescut.

Oda omniscientilor de pretutindeni

26 februarie 2007

Ce ma enerveaza si ma revolta la culme pe lumea asta este omul atotstiutor. Detinatorul adevarului absolut. Omniscientul care decreteaza ca TOT ce crede el e corect, in vreme ce altii sunt fundamental gresiti. Sub toate aspectele.
 
 Ma enerveaza abordarea scolareasca gen: recunosti ca ai gresit? (Da) Admiti ca ai procedat incorect? (Da), intrebari urmate de pumnul direct in plex: De ce ai facut asa? Incepi sa insiri argumentele pe care le-ai avut atunci cand ai decis sa faci ceva intr-un anumit fel. Agumentele-ti cad, rand pe rand, precum margelele din sirag, in zgomot strindent al unor replici ascutite Ai gandit prost!
 
 Ma enerveaza disputele fara rost pe teme pur subiective, in care verbul cel mai potrivit este a placea, nicidecum a fi. Textul asta este prost! Muzica asta e super naspa! Filmul asta e cel mai tare!!! Nu poti sa castigi, din start, o astfel de disputa, cand argumentele folosite tin exclusiv de inlauntrul opinentului. De ce n-am spune oare Mie imi place…. sau Asta e viziunea mea…. ori Abordarea optima dpdv…. ar fi…. Ce primesti in schimb, este replica: Nu e adevarat ce spui tu, asculta-ma pe mine ca EU am dreptate!
 
 OK… iti zici si mergi mai departe ca cica asa se face in lumea adultilor. Hear no evil , speak no evil, see no evil. Ramai in mizeria ta perena, confortabila si aducatoare de venit constant, bucuros ca ai Omniscientul langa tine, gata sa-ti arate Calea.

Weblog

Toate drepturile rezervate Weblog.ro

X